Bietele cuvinte

Imi propusesem sa scriu ceva despre fericire. O tema feminina, nu? ar putea fi ea expediata...Insa, atunci cand m-am apucat sa scriu am constatat ca intre cuvinte si ceea ce doream eu sa scriu se intindea o distanta respectabila.

Pot sa scriu despre fericire, despre demnitatea de a fi fericit...Dar nu transmit ceea ce am trait candva, sau traiesc, in anumite momente, atunci cand imi revad mama, de pilda. Asa ca fericirea este incomensurabila. Ce se comunica prin cuvinte este o schema despre fericire. Cuvantul este vestejirea- deja- a trairii. Viata ca atare nu poate fi impartasita nimanui, ea este o traire pe cont propriu, ea este adevarata proprietate privata, inalienabila.
Chiar in aceste cuvinte s-a strecurat schema conceptuala; prin ele s-a scuturat "floarea colorata" a vietii, a simtamantului nemediat.

A scrie despre viata, fericire, lucruri, inseamna a marturisi esecul. In bietele cuvinte nu exista parfumul  si coloritul traite, simtite.

A scrie este un fapt secund(ar).

A trai este faptul prim(ar).

Trebuie marturisita capcana uscata a cuvintelor. Prin...cuvinte...