Poate cel mai parsiv mod de a triumfa, in toate timpurile, este victimizarea. "Victimei" ii place la nebunie sa joace rolul victimei. Asta, crede ea, nu chiar fara temei, ii confera o aureola aparte, de erou scapatat. In fond, nici nu-i prea greu: stai pe margine, la adapost si la odihna, si strigi ca din gura de sarpe ca esti impiedicat sa-ti urmezi visul, ca oameni de nimic iti saboteaza, cu rea credinta, idealul tau atat de pur, incat fara indoiala ca omenirea atarna de el ca de un fir de par. Si cum in noi zace, intr-o deplina lene a gandirii, un Don Quijote etern, venim degraba in ajutorul napastuitului. Ne aplecam cu evlavie asupra "victimei", ii luam pulsul vietii, ii dam vitamine, ii dam ajutoare, ii construim un soclu unde inmarmurim maret. Scopul a fost atins, fraierul-pacalit…
La televizor, am invatat ca pretul succesului este lupta. Adica sa intri in teren, de pe tusa, si sa incepi jocul. Caci, a face tusa de buna voie, pentru impresie, ca apoi sa ceri drepturi egale cu ale jucatorilor vlaguiti de alergatura, este profund imoral si nepractic. Nimeni din teren nu va fi impresionat de vaietele tale pisicesti, de pasiunea ta pentru metafizica Raului existent in Altul. Dimpotriva, toti jucatorii te vor dispretui, pe drept cuvant, jigniti de viclenia ta inutila, de praful in ochi pe care il arunci cu sarg in stanga si-n dreapta, cersind sustinere, aplauze la scena deschisa, spectacol..
Calul de bataie al victimei este, intotdeauna, moralitatea. Ca ea este morala in persoana, iar ceilalti sunt exclusiv bestii cu chip de om, naparci ce trebuie starpite cat mai curand, dar nu prin actiunea proprie ci prin initiativa celorlalti-adevarati caini de paza al nefericitului invins...Initiativa? Nu, ca ala nu il lasa…Participarea? Nu, ca alalaltul il trage de maneca, iar maneca lui este sfanta. Competitia? Nu, ca nu.. si nu...Cum, a accepta competitia este un lucru onest si matur? As, fugi de-aici, asta-i pentru catei! Dulaii, ehe..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu