Să zâmbim!

  "Trăim în vremuri interesante. Ele mai sunt numite şi libere. Liber? Ce să fie asta? Sună frumos. Adică de fapt, să faci ce vrei, să ai ambiţia şi "s-o ţii tot aşa"...Ca să vezi acest tip uman acţionând, nu-ţi trebuie un spirit de observaţie deosebit. E de ajuns să te uiţi în public, în lumea oamenilor mari, în lumea oamenilor geniali, in stradă, in lumea oamenilor...Îl vezi acolo: rău, înroşit de nervi, zbierând, urlând, ţipând că dreptatea e numai de partea lui, că toţi ceilalţi sunt nişte diavoli, iar el, un simplu înger, nu poate face prea multe...

  Dar speranţa este în noi, nu-i aşa, cei tineri. Noi suntem viitorul: simţim în noi o nemărginită libertate, asta se vede la tot pasul...Cred că avem o problemă, lăsând ironia amară  la o parte. Pentru că, in general, violenţa instantanee vine din necizelare, din instinct cras, din lipsa oricărei brume de autocontrol. Iar asta se întâmplă, cred, din două motive.

  Primul este lipsa celor şapte ani de acasă, a unei educaţii minime, a unei lipse de respect mulată pe nebuniile lumii în care trăim. Cei şapte ani de acasă lipsesc, pentru că lipsesc părinţii adevăraţi, iar părinţii adevăraţi lipsesc, pentru că societatea, la rândul ei, se ţine în cârje.

  Al doilea motiv al stridenţelor este abandonul formării prin cultură sau, mai şleau spus, lipsa lecturii cărţilor. Acesta pare un lucru gratuit, lipsit de urmări, însă se vede de la o poştă că toţi cei preocupaţi, într-un fel sau altul, şi de lumea bibliotecii, sunt mai toleranţi, mai calmi, mai echilibraţi.

  Din păcate, interesul pentru studiu, pentru cunoaştere, nu se menţine decât dacă el are consecinţe practice: aduce înstărire, poziţii sociale, etc. Ori, adolescenţa mi se pare că este o vârsta a libertăţii maxime şi că ea trebuie verificată ca atare, de fiecare dintre noi, în sensul formării noastre. A induce, aici, interese sociale viitoare, înseamnă a îmbătrâni această vârstă a zborului.

  Nu pledez aici pentru sfinţenie, pentru perfecţiune, nici măcar pentru moralitate, deşi n-ar strica deloc să avem câte puţin din ele. Eu pledez pentru normalitate, pentru că este anormal să ai 15-19 ani şi să-i ratezi din cauză că nu vrei, nu poţi, ţi-e lene, amâni pentru altă dată,  aştepţi ajutorul altora.

  Dincolo de performanţe, de orgolii, de părinţi, cred că trebuie să punem nişte temelii pentru propria noastră viaţă.

  Vă invit, acum, să-l privim pe acest adolescent, după ce termină liceul, face facultatea: strânge, posedă, urăşte, domină, atacă, trădează, înşeală, nu ştie ce e regula, nu ştie ce e caracterul, nu ştie nimic, doar se priveşte la nesfârşit în oglindă, se admiră şi îmbătrâneşte.

  Doamne- Dumnezeule, ce om urât! Mai bine să revenim la vârsta noastră, în jur de 16 ani, acolo. Să zâmbim şi să o luăm de la capăt.

  A! Să nu uit, să mai şi citim..."

  (de Alex. Stan- 2008)