Banul

  Fiecare opera mare isi are valoarea ei. In Antichitate intalnim Virtutea, in Evul Mediu, dam peste Onoare. De ce n-am avea si noi, in imensa noastra epoca moderna-contemporana, valoarea noastra? Si chiar o avem, nu suntem singuri. Ea este Banul. Rasfatat si dispretuit, adulat si blestemat, Banul vorbeste cu glas tunator sau mieros, fiecare cum voieste. Si ce spune el?  El ademeneste si porunceste: ia-ma, acum! te astept cu nerabdare! suna-ma, acum: sunt veritabil!

  Ati mai auzit asemenea chemari pasionale de sirena? Poate ca da. Fiindca Banul isi reflecta chipul sau emblematic in milioane de forme de pe acest vesel pamant. Acestea toate traiesc ca un ecou de-al lui, mimetic si subtire. Deasupra lor, masiv si imbatabil dicteaza Banul.

  Ca orice dictator autentic, isi reneaga inantasii, reducandu-le meritele si punandu-le in umbra lui.

  Virtutea? O scortosenie fara inteles, penibila si dizgratioasa ca un dinozaur printre balerini versati. Totusi o va cumpara. La orice pret. Imposibil sa n-o vanda cineva astazi!

  Onoarea? O babeta din alte timpuri, scapatata, balmajind despre castelele paraginite de odinioara. Totusi o va achizitiona pentru staif, ca pe o piesa de muzeu.

  Sa nu se inteleaga gresit: nu vreau sa distrug Banul, vreau numai sa-l descriu in intimitatea lui. Caci Banul e-n toate...iar el invinge pentru ca are o mare calitate: este prost si-n acest fel, ne peocupam de el ca de o persoana ce necesita un anume soi de ingrijire, uitand de noi si de ceilalti.

Sarmanul, ii plang de mila...