Faceți căutări pe acest blog

25 iul. 2011

O încercare de răspuns

   "Publicul este format din cetăţeni autonomi şi critici. Publicul are o funcţie critică ( în sensul de analiză) asupra societăţii, precum şi asupra propriei sale persoane. Pentru a fi membru al publicului, trebuie să fii: 1. independent moral( intelectual); 2. independent material.
   În mare, membrul clasei de mijloc face parte din public: este instruit şi este autonom financiar.
   Masa, însă, este formată din cetăţeni non-independenţi, atât moral cât şi material. Membrul masei nu se percepe astfel, pentru că nu este critic: el priveşte la TV şi este fericit, acolo află răspunsul; el este un simplu braţ anonim al administraţiei statale. Oricum, altcineva gândeşte pentru el.

   Trebuie să recunoaştem, din păcate, că în România (dar nu numai! în grade diferite, fenomenul este universal), publicul este restrâns la o sferă mică, polemică numai cu sine, activă pentru sine.
   În faţa sa, se afla o sferă publică mare, extinsă, pasivă, care nu are aspiraţii în a deveni activă: este mulţumită cu statutul său inexpugnabil.
   Răul cel mare cred că este următorul: între cele două sfere publice ( foarte mică şi foarte mare) schimburile, transferurile sunt rarisime; nu prea se văd transferuri dinspre sfera mare către cea restrânsă. Iar cea restrânsă ( partea activă a societăţii ) este divizată în multe puncte de vedere.

   Acesta este tabloul. El trebuie asumat ca un nou modus vivendi bazat pe expunerea ca atare a contradicţiilor. Numai astfel, cred, ele, contradicţiile, îşi pierd din violenţă. Un modus vivendi bazat pe pluralism şi toleranţă, adică pe civilizaţie."(n.s.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu