Parcă nimic nu ne mai poate surprinde. Am trecut prin atâtea şi atâtea întâmplări, ca indivizi şi ca lume, încât ideea de nou pare că dispare.Toate abisurile au fost scotocite. Toate nenorocirile s-au imprimat în substanţa vitală a lumii.
În acest sens, tot ceea ce va să vină seamană cu unele din formele care au mai fost. Suntem vaccinaţi de nou.
Şi totuşi, el vine: crime, lipsuri, defecte, uneori eroisme. Şi se inserează în cele vechi, sub o altă formă.
Toate-s vechi şi nouă toate...
Ce este îngrijorător la acest nou-vechi stoicism este lipsa speranţei, a entuziasmului unei soluţii viitoare, a motivaţiei pentru acţiune, în fine, a bucuriei de a trăi!
Numele acestui stoicism-redivivus este simplu: aşteptare. Nu asteptarea a ceva anume, ci aşteptarea pur şi simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu