Nemuritorii

   Au existat de sute de ani şi vor mai exista cât va fi lumea-lume. Deşi, în ceea ce priveşte proporţiile, le putem limita dezvoltarea sau, dimpotrivă, îi putem încuraja. Sunt cei neînsemnaţi, mulţi ca număr şi lipsiţi de conştiinţa propriilor limite. (Nu am în vedere, aici, discriminarea prin studii, diplome, ci prin caracter.) Ei se caută, se atrag, se sprijină unii pe alţii şi, motivaţi de forţa mediocrităţii lor, se propulseaza, fac zgomot. Căci ei nu se mulţumesc să fie neînsemnaţi, adică obişnuiţi, adică normali. Nu, ei vor să fie însemnaţi, neobişnuiţi, extraordinari: să facă totul, să fie totul. Ei acţionează în grup. Ei sunt stomacul care, în acelaşi timp, se vrea creier sau inimă sau plămâni. Orice individualitate este călcată în picioare de acest tăvălug al numărului sub semnul căruia roiesc neînsemnaţii ce se doresc însemnaţi. Însă dorinţa lor este o simplă paradă. Pentru că, în realitate, în intimitate, ei îşi ştiu limitele. Şi, de aceea, îşi proiectează o dorinţă irealizabilă, utopică, făcând totul pentru ca scopul lor să fie, intr-adevăr, utopic. Pentru că, numai astfel, îşi pot justifica neputinţa în ochii celorlalţi: idealul lor a fost atât de măreţ încât, datorită lumii meschine, nu l-au putut atinge. Diversiune perfectă: au vrut ceva ieşit din comun, dar iată că nu le-a ieşit. Cine să fie vinovatul? În niciun caz ei, îsi spun.

   Cum să fii împotriva Nemuritorilor? Lasă-i...