Relaxarea

Sa fii aservit continuu actiunii, iata insusirea fundamentala a vremii noastre. Sa cauti mereu solutii, sa veghezi, sa monitorizezi, sa decizi.

Iata stressul. Care este, de fapt, un mod de a fi cotidian: darwinist, care pe care.

Trebuie sa ai forta de a pune punct la un moment dat, chiar daca provizoriu. Si sa contempli toata aceasta zbatere. Sa te sustragi, in fiecare zi, din fata fortei  navalitoare a sistemului. Contemplarea de sus a consumului zilnic, te poate impaca, fie si temporar, cu tine insuti (insati).

Relaxarea este intoarcerea acasa a fiului ratacitor, plecat sa cucereasca lumea, s-o schimbe, eventual, dar care a ajuns la saturatie si la linistea interioara. Nu e vorba de gustul zadarniciei, al desertaciunii ci, dimpotriva, de miza realista, nepompoasa, pe ceea ce-ti este dat. Iar ce-ti este dat este chiar viata ta. Ea nu ne este exterioara, este numai a noastra si noi suntem numai ai ei.

Impacarea cu sine vine din aceasta traire spontana si directa a vietii.

Relaxarea este lipsa distantei dintre tine si viata ta. In fine, viata ta are diverse chipuri: copilul tau, parintii tai, casa ta, alegerile tale...

Dar sa nu ne aprindem, sa fim relaxati, totusi.: poate fi un simplu exercitiu de vointa.