Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta sine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sine. Afișați toate postările

13 aug. 2012

Lumina calma

Dupa 10 august incepe tranzitia.
Pana atunci, vara "incendiaza" totul. Soarele nu este numai stralucitor ci topeste tot ce este ferm conturat, individualizat. Iunie- iulie sunt lunile cele mai febrile de vacanta.
Ce faci in vacanta?
Acum 90 de ani, spuneam simplu: ne odihnim, ne relaxam.
Dar suntem in 2012 si ca urmare: cautam forme speciale de a cheltui timpul, de a-l consuma, cautam divertismentul cu orice pret; cautam sa ne pierdem in grupuri mari care ne absorb, ne anonimizeaza.
Febrilitatea pierderii sinelui, a conectarii la exterior: plaje pline, statiuni, munti decupati din natura si oferiti spre consum.
In jur de 10 august, incepem sa ne linistim. Valul isterico-febril, luminos pana la ardere, ni se ridica de pe ochi.
Privirea devine mai limpede, gesturile mai masurate, linistea gandirii mai clara.
Ne indreptam catre un tinut temperat, moderat- echilibrat, catre o lumina mai calma.


O zodie buna va acoperi lumea. Istoria irationala a neintelegerilor verii-buimace va fi uitata.
Ceva bun sta sa vina.
Tocmai atunci cand nimeni nu mai spera.
 Si totusi!..

28 ian. 2012

Liniştea

   Să fie efectul întinderii de alb masiv care a cuprins, parcă protector, România?
   Să fie semnul unor stări personale de conservare, de refuz a ceea ce este negativ, sub orice formă ar fi el?
   Să fie altceva?...Numai psihologii- sociologii- specialiştii pozitivişti ar putea spune...
   Dar ce contează?
   Căci realitatea îmi pare a fi una singură, acum: mirajul unei linişti binefăcătoare, al unei inexpugnabilităţi pe care o resimţi alături de cei apropiaţi, al unei stări de bine redată de lucrurile simple şi fundamentale care te înconjoară, acum.
   Iarna, ca un teritoriu al regenerării. Ca o pauză binevenită, ca o curăţare de toxinele mişcării continue.
   Iarna, zăpada acoperind totul, ca un văl securizant, necesar, ca un prilej de reîntoarcere spre sinele fiecăruia, spre ceea ce este unic: eu-l tău, supus violenţei istoriei.
   Şi acolo, în adâncuri, coborât fiind, priveşti de sus în jos, contempli, accepţi, spui da- acolo este liniştea pe care nu o găseşti în altă parte, mai ales în afara ta.
   Stai acolo o vreme. Împacă-te. Întăreşte-te. Re-cunoaşte-te.
   Şi apoi vei ieşi în soarele călduţ al primăverii cu un chip mai senin.